duminică, 23 noiembrie 2008

UPDATE: Cine ne verifica traficul

Oricine are un site web, de la un blogger cu 10 vizitatori pe luna, pana la un trust media cu sute de mii de vizitatori pe zi, vrea sa poata avea o masura a acestor vizitatori, pentru a analiza evolutia in timp, a trage concluzii si a face planuri de dezvoltare, si eventual a stabili cat sa nu plateasca pentru reclamele aferente.

Toti utilizatorii mioritici de internet au trecut cel putin o data cu privirea peste omniprezenta iconita trafic.ro. Aceasta este o metoda folosita de publisherii de diverse dimensiuni din tara noastra de a monitoriza vizitatorii siteurilor lor, si a se putea compara cu alte siteuri cu acelasi profil.

O metoda mai putin vizibila este folosirea lui Google Analytics, un tool mult mai puternic oferit de gigantul american, care ofera o sumedenie de metode de analiza a traficului din diverse perspective mai mult sau mai putin utile, dar toate foarte fancy: de la simplul numar de vizitatori, pana la locatia acestora, cum au ajuns pe site sau pe ce pagini si-au petrecut timpul, toate insotite de grafice sugestive. Totusi, si folosirea acestuia poate fi desconspirata prin simpla deschidere cu "view source" a paginii si cautarea portiunii de JavaScript care face apelul catre google-analytics.com.

Totusi, mai-marii din domeniul publishing-ului online romanesc mai au o alternativa: SATI, departamentul de Internet al BRAT. Ce reprezinta aceste abrevieri? Studiul de Audienţă şi Trafic Internet, respectiv Biroul Român de Audit al Tirajelor. "Un birou de audit al tirajelor este o organizaţie non-profit care are obiectivul de a oferi industriei de publicitate informaţii corecte asupra cifrelor de difuzare, precum şi alte tipuri de studii, cum sunt cele de audienţă pentru presa scrisă, studii outdoor, internet, televiziune, radio, cinema, expoziţii etc. "[brat.to] Asadar, ei reprezinta tool-ul aceptat si probabil folosit de mass-media din romania pentru monitorizarea traficului - deci trebuie sa fie ceva serios acolo. Si ei ofera metode de analiza, poate nu la fel de precise ca Google Analytics, dar foarte sugestive. De asemenea, pot fii vazuti in mici gadget-uri care contin initialele SATI si numarul de vizitatori pe paginile unde serviciul este folosit.

Asadar, cand traficul pe blogul vostru va trece de 2-300.000 afisari zilnice, ati putea sa va puneti problema sa platiti cei 400 de euro (da, atat costa inscrierea) si sa ii lasati pe cei de la SATI sa va contorizeze vizitatorii.

UPDATE

Acum o saptamana, toata mass-media locala vuia. Motivul?
Grupurile media si companiile Gazeta Online, Intact Media Grup, Internet Corp, MediaPRO Interactiv, ProTV SA si Realitatea-Catavencu au decis trecerea la folosirea exclusiv a datelor furnizate de SATI. Motivul oficial pentru aceasta decizie ar fii necesitatea ca in forma actuala de piata "matura", traficul sa fie monitorizat de o organizatie independenta.

Ca raspuns la schimbarile din acest domeniu si la lipsa, cel putin deocamdata, a anumitor optiuni pentru SATI, Internet Corp, prin siteul http://www.wall-street.ro/sati ofera mai multe tool-uri de analiza si comparatie a traficului pe baza datelor furnizate de SATI.

Niciun comentariu: